Ianis Hagi, după primul gol în Liga 1: „M-am născut cu presiune asupra mea”

Ianis Hagi, după primul gol în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul echipei FC Viitorul Ianis Hagi a declarat vineri, la finalul partidei terminate la egalitate, scor 4-4, în deplasare, în compania formației FC Botoșani, că acest sezon a fost unul împlinit pentru el, subliniind că el s-a născut cu presiune asupra sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pot spune că acum mă simt împlinit. Am jucat titular, am marcat. E mult mai complicat acum, când începi ca titular. Nu pot spune că a fost o presiune. Eu m-am născut cu presiune asupra mea! A fost un sezon împlinit pentru mine. Venim din spate cu o generație bună de la Academie și sper să debuteze și mai mulți jucători din grupa mea”, a spus Ianis Hagi.

Fiul lui Gheorghe Hagi a precizat că își dorește cât mai multe reușite în sezonul următor: „Sunt convins că mă va ajuta acest gol reușit astăzi. Nu vreau să mă opresc aici. Sper ca sezonul următor săreușesc mai multe goluri. Depinde doar de mine ce voi reuși sezonul viitor. Deocamdată sunt doar un jucător tânăr. Încă sunt mic și chiar dacă port numele Hagi nu am încă renumele tatălui meu. Eu sunt doar fiul lui Hagi deocamdată”.

Formația FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 4-4 (2-2), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în ultima etapă a Ligii I.

Pentru FC Viitorul au marcat Manea ’30, Țîru ’36, I. Hagi ’51 și Casap ’79, în timp ce pentru FC Botoșani au înscris Croitoru ’10, ’76, și Hadnagy ’20 (penalti) și ’90+3.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×